Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a prezentat astazi, la Palatul Parlamentului, bilantul activitatii Ministerului Public (MP) pe anul 2006.
Unitatile MP au fost investite cu solutionarea a aproximativ 1.000.000 de cauze penale, dintre care 800.000 la parchetele de pe langa judecatorii, 80.000 la parchetele de pe langa tribunale si 9.500 la parchetele de pe langa curtile de apel.
Procurorul general a precizat ca au existat parchete de pe langa curtile de apel, unde un procuror a solutionat doar 10-12 dosare pe an, in timp ce procurorii de la parchetele locale au solutionat peste 1000 dosare, aici media fiind de 1600 dosare pe an.
In 2006, cele doua directii din cadrul Ministerului Public - DNA si DIICOT - au solutionat 2.600 dosare de coruptie si 16.500 dosare de crima organizata. Kovesi a declarat ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) si parchetele de pe langa curtile de apel au solutionat putine dosare, desi in cazul lor posturile sunt ocupate in proportie de 80-90%.
Kovesi considera ca incarcatura mare este unul din motivele pentru care multe dosare se solutioneaza cu intarziere si astfel perceptia opiniei publice este negativa.
Parchetele din subordinea MP au solutionat, in 2006, 374.000 cauze penale, ponderea detinand-o unitatile locale de parchet, cu 320.000 dosare, respectiv 86,9%. De altfel, aceste unitati au intocmit 84% de rechizitorii din cele 40.000 inregistrate la nivelul MP.
Ministerul Public se confrunta cu o lipsa de 544 procurori, din totalul de 2.600 de posturi existente. Una din masurile vizate pentru a rezolva aceasta problema este reducerea sectiilor si a posturilor de conducere din PICCJ, fiind disponibilizate aproximativ 80 de posturi. Kovesi a constatat la nivelul PICCJ o pasivitate din partea unor procurori, iar prima masura lu