Serviciile de informaţii chineze sunt printre cele mai agresive în ceea ce priveşte spionarea SUA, urmate de agenţiile de spionaj din Cuba, Rusia şi Iran, a declarat coordonatorul serviciilor de contrainformaţii ale administraţiei americane. Potrivit cotidianului The Washington Times,
Joel F. Brenner, directorul Oficiului Naţional de Contrainformaţii şi fost inspector general în cadrul Agenţiei Naţionale de Securitate, a afirmat că Statele Unite continuă să fie principala ţintă a "fiecărui serviciu de spionaj de pe faţa pământului".
Activităţile de spionaj ale Chinei au fost "foarte agresive" în ceea ce priveşte achiziţionarea de tehnologie avansată americană, adesea chiar înainte ca aceasta să fie definitivată în Statele Unite, a adaugat Brenner, precizând că FBI îşi sporeşte eforturile menite să identifice şi să protejeze tehnologia sensibilă. De asemenea, Beijingul a reuşit să se infiltreze în cazurile de informaţii ale agenţiilor americane, referitoare la China, prin intermediul unei femei de afaceri din Los Angeles, Katrina Leung, care a fost informator al FBI dar era loială serviciilor chineze, a mai spus oficialul. (I.B.)
Serviciile de informaţii chineze sunt printre cele mai agresive în ceea ce priveşte spionarea SUA, urmate de agenţiile de spionaj din Cuba, Rusia şi Iran, a declarat coordonatorul serviciilor de contrainformaţii ale administraţiei americane. Potrivit cotidianului The Washington Times,
Joel F. Brenner, directorul Oficiului Naţional de Contrainformaţii şi fost inspector general în cadrul Agenţiei Naţionale de Securitate, a afirmat că Statele Unite continuă să fie principala ţintă a "fiecărui serviciu de spionaj de pe faţa pământului".
Activităţile de spionaj ale Chinei au fost "foarte agresive" în ceea ce priveşte achiziţionarea de tehnologie avansată americană, adesea chiar înainte ca aceasta să fie definitiva