Faptul ca, in urma privatizarilor, capitalul public - singurul care, prin dimensiune, putea conta in lupta de con­cu­renta pe plan intern si international - a fost scos din scena principala, cea a axei majore a economiei (pro­duc­tia de petrol, distributiile de gaze si electricitate, pro­ductia de otel si ciment, telefonia fixa, sistemul bancar), precum si expansiunea devenita extrem de articulata in ultima vreme a capitalului strain in Romania ridica, in mod firesc, intrebarea: ce sanse mai poate avea in asemenea conditii capitalul autohton in economia din Ro­mania?! Pentru partizanii fara nuante ai globalizarii, intrebarea poate nici nu se pune: daca tot traim in globalizare, ce mai conteaza daca intr-un anumit spatiu avem de a face cu capital izvorat din acest spatiu sau, dimpotriva, din afara acestuia?! Sa ne multumim cu faptul ca acest spatiu este luat in considerare de capitalul de aiurea, care, de fapt si la urma urmei, n-are patrie. Mai mult, in cazul romanesc in sine, ar fi tocmai bine ca privatizarile, chiar indiferent de modul in care au fost facute, au scos din joc capitalul public, in masura in care statul s-a dovedit un administrator execrabil, prin incompetenta si clientelismul celor pusi sa indeplineasca aceasta functie de administrare. Pentru ca problema genereaza multiple controverse de ordin principial si teoretic, reclamand o discutie mai larga din acest punct de vedere, ne vom rezuma aici a arata ca, practic, in nici una din tarile de succes, care pot fi luate drept model, nu au fost abandonate pozitiile ca­pitalului autohton in sectoarele majore ale economiei, nici chiar in cele mai "liberale" dintre aceste tari! Este utila mentiunea expresa ca acolo unde capitalul privat au­tohton nu a avut forta competitionala necesara, au fost prezervate pozitiile capitalului public. Nu este vorba aici de "pozitii in general" - capitalul strain fiind prezent