Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâine, taximetriştii vor bloca circulaţia

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 6 martie 2007 ·

Cei peste 800 de taximetrişti independenţi care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Braşov se pregătesc să protesteze în stradă. Sindicatul Taximetriştilor din Braşov şi Asociaţia Taximetriştilor Independenţi din Braşov au solicitat autorizaţia pentru a organiza mâine un miting. Astfel, miercuri, începând cu orele 11.00 şi până la orele 14.00, o mare parte a taximetriştilor independenţi vor porni pe traseul: parcarea de pe strada Poienelor - Calea Bucureşti - strada Toamnei - B-dul Kogălniceanu - I. Maniu - B-dul N. Iorga - B-dul Eroilor, până în faţa sediului Instituţiei Prefectului.

Cu toate că autorizaţia de miting a fost solicitată pentru 150 de maşini, se pare că mult mai mulţi taximetrişti independenţi vor să participe la protest. Având în vedere că în acel interval orar traficul în centrul oraşului este oricum prea încărcat, este lesne de imaginat ce se va petrece în timpul mitingului.

Nu sunt suficiente staţii de taxi

Purtătorul de cuvânt al Sindicatului Taximetriştilor din Braşov, Cornel Aghiorghesei, spune că revendicările taximetriştilor sunt diverse. „Este vorba despre majorarea impozitului aplicat pentru activitatea noastră. Am avut discuţii însă în perioada care a trecut şi se pare că vor fi majorate aceste impozite doar cu indicele de inflaţie pe anul care a trecut. Mai avem probleme cu staţiile de taxi, care sunt prea puţine. Unele sunt amenajate, dar nu sunt semnalizate, altele nu există încă”, ne-a explicat Cornel Aghiorghesei.

Referitor la impozitul pe care îl plătesc traximetriştii, Lucian Voinescu, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov ne-a declarat că există două categorii distincte de taximetrişti. „Unii plătesc impozitul în sistem real, adică îşi scad cheltuielile şi ce rămâne se impozitează. Aici nu se discută. Şi mai sunt cei pe normă de venit, la o anumită normă stabilită

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°