Ponderea mediului universitar în cercetarea fundamentală este în continuă creştere. În condiţiile în care echipele din institutele de cercetare au o medie de vârstă ridicată, soluţia este atragerea de tineri specialişti, prin intermediul burselor doctorale. Încă nu se terminase şedinţa Guvernului din 28 februarie şi pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCŞ) era afişat comunicatul prin care se anunţa că Executivul a aprobat proiectul de
Ponderea mediului universitar în cercetarea fundamentală este în continuă creştere. În condiţiile în care echipele din institutele de cercetare au o medie de vârstă ridicată, soluţia este atragerea de tineri specialişti, prin intermediul burselor doctorale.
Încă nu se terminase şedinţa Guvernului din 28 februarie şi pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCŞ) era afişat comunicatul prin care se anunţa că Executivul a aprobat proiectul de hotărâre privind Strategia naţională în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007-2013. De ce atâta grabă? Şi de unde siguranţa că proiectul supus dezbaterilor nu va fi modificat sau poate chiar respins? Preşedintele ANCŞ, Anton Anton, ne asigura, cu câteva zile în urmă, că majorarea numărului şi a cuantumului burselor de doctorat cu frecvenţă este o certitudine. „Hotărârea de guvern se va da de-abia peste două săptămâni, dar n-o să se schimbe nimic, vă asigur eu“.
Dar Radu Minea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor Cercetare-Proiectare România (FSLCPR), este de altă părere: „ANCŞ a ajuns un fel de inspectorat şcolar, de când a trecut în subordinea Ministerului Educaţiei. Din 2004, a încetat orice dialog social. Banii pentru cercetare se duc aiurea şi nimeni nu mai ştie ce se întâmplă cu ei.“ Liderul cercetătorilor susţine că plan