Sistemul actual de obtinere a mandatelor de parlamentari (identic pentru consilieri comunali, orasenesti si judeteni) se bazeaza pe considerarea judetului si a municipiului Bucuresti ca o singura circumscriptie si pe votul pe lista de partid. Pe scurt, partidele propun o lista de candidati, aceasta lista este votata intr-o anumita proportie de alegatorii unui judet, iar apoi se fac niste calcule destul de simple pentru a stabili câte locuri a luat fiecare lista de partid in fiecare judet. Voturile ramase neutilizate (respectiv cele care nu constituie un mandat intreg) se aduna la nivel national, astfel incât partidele mai pot obtine câteva locuri pentru faptul ca au liste in toata tara. Acest sistem se numeste reprezentativ, pentru ca exista o reprezentare aproape directa a numarului de voturi obtinute in fiecare judet in numarul de mandate alocate fiecarui partid in judetul respectiv. Sistemul functioneaza in România, cu mici modificari, din 1990. Sistemul duce aproape natural la câteva consecinte importante. Acest sistem favorizeaza centrul partidului fata de organizatiile locale. Cu alte cuvinte, conducerea centrala a partidului are libertatea absoluta de a decide cine sa fie pe lista si pe ce pozitie. Organizatiile judetene se pot trezi in situatia ca nu au nici un om local pe lista respectiva, deoarece puterea lor de influentare este foarte redusa. Ca urmare, pe liste pot aparea tot felul de oameni din tot felul de motive. Oameni care il cunosc bine pe presedintele partidului, din familie, din afaceri sau din istoria lor comuna. Oameni care au platit ceva pentru a fi pusi pe liste. Oameni care si-au negociat pozitia pe lista cu decidentii finali care, de obicei, sunt sefii de partide. Sistemul produce deci in mod natural o ruptura intre electoratul local si politicienii care il reprezinta. Aceasta ruptura a devenit destul de evidenta in special in legislatura 19