Săptămâna care tocmai s-a scurs a avut un impact negativ foarte puternic asupra investitorilor, cel puţin la nivel psihologic. Faptul că bursele internaţionale au înregistrat scăderi spectaculoase în numai două-trei zile, de o amploare unică pentru ultimii câţiva ani, a făcut ca pe parcursul şedinţei bursiere de miercuri şi titlurile cotate la BVB să înregistreze deprecieri consistente. Acest fapt, coroborat cu temerile existente în această perioadă în piaţă, deter
Săptămâna care tocmai s-a scurs a avut un impact negativ foarte puternic asupra investitorilor, cel puţin la nivel psihologic. Faptul că bursele internaţionale au înregistrat scăderi spectaculoase în numai două-trei zile, de o amploare unică pentru ultimii câţiva ani, a făcut ca pe parcursul şedinţei bursiere de miercuri şi titlurile cotate la BVB să înregistreze deprecieri consistente.
Acest fapt, coroborat cu temerile existente în această perioadă în piaţă, determinate de faptul că în anii anteriori, pe parcursul lunilor februarie – mai, bursa înregistrase scăderi semnificative, a făcut ca gradul de discomfort în rândul investitorilor autohtoni de talie mică sau medie să fie destul de ridicat. Lucrurile nu stau însă chiar atât de rău. Cel puţin nu în cazul companiilor importante din indicii BET şi BET-C, care numai cu o zi înainte de această scădere înregistraseră creşteri importante, datorită cărora aceşti doi indici consemnaseră noi maxime istorice. Aşadar, pentru aceste companii, scăderea de miercuri poate fi, deocamdată, considerată o simplă corecţie şi nu un început de trend descendent. Desigur, nici această a doua variantă nu poate fi exclusă complet din discuţie, dar, pentru moment, din punctul nostru de vedere, ea este creditată cu o probabilitate mai redusă. Vom vedea ce ne rezervă viitorul...
@