Consultarile de la Cotroceni pe tema votului uninominal au picat pe un teren extrem de framantat. Trei dintre liderii partidelor invitate (dnii Tariceanu, Geoana si Voiculescu) au anuntat ca nu vor participa trimitand esaloanele doi si trei intrucat dansii sunt mult prea importanti pentru a-l onora pe presedintele Romaniei cu prezenta lor - iar PRM a declarat ca nu va participa deloc.
Asta ca sa inteleaga toata lumea ca cei patru nu mai dau o ceapa degerata pe institutia prezidentiala si pe votul alegatorilor. E adevarat ca si presedintele sfideaza guvernul cu orice ocazie. Zilele trecute a participat (neinvitat) la sedinta de guvern "pentru rezolvarea unor probleme restante de politica externa".
Partea proasta este ca presedintele insusi are o restanta de politica externa cat toate zilele prelungind nepermis de mult interimatul la MAE si lasand Romania fara ministru de externe titular chiar dupa integrare.
Dl Basescu inca mai "reflecteaza" asupra numirii dlui Cioroianu propus de PNL in locul dlui Ungureanu - caruia dl Tariceanu i-a cerut demisia din cauza ca nu l-a informat de arestarea a doi muncitori in Irak. Or, se stie ca premierul moare de grija fiecarui muncitor. Oricat de absurda ar fi demisia, ezitarea presedintelui e si mai absurda.
In timp ce partidele isi vanau uninominal adversarii, pe scena politica a aparut cu acte in regula si PLD-ul dlui Stolojan ca partid bodyguard al dlui Basescu - in conditiile in care acesta e atacat sistematic de politia baietilor destepti. Acestia i-au luat la rand persoanele apropiate.
Apropierea zilei de 8 Martie a dat, fireste, prioritate femeilor, asa ca dna Rodica Culcer, sefa stirilor din TVR, a aflat din mass-media ca directorul Tudor Giurgiu vrea s-o demita - simultan cu cresterea taxei TVR. Asadar, principiile liberale sunt triumfatoare: capul Rodicai Culcer (