Lewis 'Scooter' Libby, fostul sef al cabinetului vicepresedintelui american Dick Cheney, a fost condamnat marti, 6 martie, de Tribunalul Federal din Washington pentru patru din cele cinci capete de acuzare formulate, intre care obstructionarea justitiei, falsa marturie si sperjur.
Libby risca pana la 25 de ani de inchisoare, desi s-ar putea alege cu doar doi ani de detentie si cu rusinea de a fi fost oficialul cu rangul cel mai inalt al Casei Albe condamnat in ultimul deceniu. Se asteapta ca verdictul sa creasca suspiciunile in randul publicului american in privinta esecului SUA in Irak.
Libby, unul dintre ideologii neoconservatorilor, a fost acuzat de faptul ca i-a mintit pe anchetatorii care incercau sa stabileasca cine a divulgat identitatea agentului CIA Valerie Plame, al carei sot, ambasadorul Joseph Wilson, a acuzat administratia Bush ca ar fi exagerat in legatura cu amenintarea reprezentata de presupusele arme de distrugere in masa ale Irakului, noteaza Tim Reid in editia din 7 martie a cotidianului britanic The Times.
La putin timp dupa criticile lui Wilson, presa, citand surse sub rezerva anonimatului de la Casa Alba, a dezvaluit atunci ca sotia sa, Valerie Plame, era agent CIA. Wilson fusese trimis in Niger pentru a investiga daca Irakul a incercat sa cumpere uraniu din aceasta tara. Wilson si Plume au acuzat Casa Alba ca au dezvaluit deliberat identitatea de agent CIA a celei din urma pentru a-l pedepsi si intimida pe Wilson.
Un purtator de cuvant al juriului, Denis Collins, a declarat ca el si colegii sai sunt de parere ca Libby a fost sacrificat de superiorii sai, printre care consilierul prezidential Karl Rove.
"Il simpatizam pe Libby, el a fost tapul ispasitor. Unde era Rove, unde erau ceilalti?" - se intreaba Denis Collins. "Ne-am fi dorit sa nu il judecam pe Libby", si-au exprimat nemultumirea uni