Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Normalizarea relaţiilor cu Phenianul nu-i include şi pe nord-coreeni

Publicat in Adevarul, miercuri 7 martie 2007 ·

Reprezentanţi ai Washingtonului şi Phenianului au început, ieri, la New York discuţii "istorice", în scopul stabilirii de relaţii diplomatice. Compromisul internaţional acceptat de Coreea de Reprezentanţi ai Washingtonului şi Phenianului au început, ieri, la New York discuţii "istorice", în scopul stabilirii de relaţii diplomatice. Compromisul internaţional acceptat de Coreea de Nord nu a luat însă în discuţie şi respectarea drepturilor omului. Acordul la care au ajuns luna trecută cei şase negociatori ai dosarului nuclear nord-coreean prevede şi deschiderea de negocieri bilaterale pentru stabilirea de relaţii diplomatice între Statele Unite şi Coreea de Nord. Deschidere care s-a făcut luni seara, în jurul unei mese la Hotelul Warldorf Astoria din New York. Viceministrul de externe Kim Kye Gwan şi adjunctul secretarului de stat Christopher Hill au continuat, ieri, respectivele discuţii, de la care se aşteaptă îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi ţara pe care Administraţia Bush a plasat-o pe "axa răului", în rând cu Iranul şi Irakul. Conservatorii americani văd însă compromisul din 13 februarie - prin care Phenianul se obliga să sigileze reactorul nuclear de la Yongbyon şi să admită inspectorii nucleari în ţară, în schimbul unei imense cantităţi de petrol - drept o premiere a liderului comunist nord-coreean pentru comportamentul ameninţător. Foamete rezistentă Pe acest fundal, fostul premier norvegian Kjell Magne Bondevik face auzită vocea activiştilor pentru respectarea drepturilor omului care conjură comunitatea internaţională să introducă şi soarta nord-coreenilor pe agenda negocierilor cu Phenianul şi cere Consiliului de Securitate să faciliteze accesul grupurilor umanitare internaţionale la înfometata populaţie din statul stalinist. "Ceea ce afectează poporul nord-coreean în viaţa de zi cu zi nu este chestiunea nucleară. Sunt abuzurile împotriva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°