Săptămâna trecută s-a petrecut un eveniment care, în urmă cu vreo zece ani, probabil, ar fi trecut neobservat. Bursa de valori din Shanghai a sughiţat; adică a scăzut într-o singură zi cu aproape 9%. Motivele nu au fost prea clare: au existat zvonuri că s-ar pregăti unele măsuri care să reducă speculaţiile de pe piaţa de capital, iar investitorii au reacţionat imediat. Doar zvonuri! Dar, e clar că toată lumea stă cu arma la picior şi cu mâna pe butoane. De vreo 20 de an

Săptămâna trecută s-a petrecut un eveniment care, în urmă cu vreo zece ani, probabil, ar fi trecut neobservat. Bursa de valori din Shanghai a sughiţat; adică a scăzut într-o singură zi cu aproape 9%. Motivele nu au fost prea clare: au existat zvonuri că s-ar pregăti unele măsuri care să reducă speculaţiile de pe piaţa de capital, iar investitorii au reacţionat imediat. Doar zvonuri! Dar, e clar că toată lumea stă cu arma la picior şi cu mâna pe butoane. De vreo 20 de ani, economia chineză creşte cam cu zece procente pe an. Enorm! De vreo câţiva ani, analiştii vorbesc despre pericolul supraîncălzirii economiei chinezeşti, că yuanul, moneda naţională, ar fi supraevaluat, că imensele excedente comerciale ar trebui reduse, etc., etc. În tot acest timp, economia chineză, condusă de Partidul Comunist, creşte într-un ritm fără precedent în istorie. Acesta e contextul în care s-a produs sughiţul de care vorbeam. Aproape instantaneu (doar diferenţa de fus orar a intârziat reacţiile), bursele din întreaga lume au reacţionat; din Japonia până în Brazilia şi din SUA până în Australia, scăderile au fost dramatice; nemaiîntâlnite de la 11 sept. 2001.

Şi, totuşi, economia mondială nu a intrat tam-nesam în colaps. Şi nici în China nu s-a petrecut vreo grozăvie. A fost aproape ca un fel de simulare. Aşa cum se mai fac la noi simulări de cutremure: să vedem dacă ş