Campionatul Naţional reprezintă în fiecare an un moment al bilanţului, pentru antrenori să demonstreze rodul muncii lor, pentru dansatori să-şi împlinească visul de a deveni campioni naţionali, iar pentru arbitri să decidă gradul de evoluţie al dansului sportiv românesc.
Pentru a doua oară în Braşov, a avut loc Campionatul Naţional de Dans Spotiv, care s-a desfăşurat în paralel cu cea de-a XIV-a ediţie a tradiţionalei Cupe Braşov. Cea mai importantă competiţie la nivel naţional s-a organizat anul trecut pentru prima oară la Braşov, după organizarea Campionatului Naţional de clase E-D, Cupa României şi Galele Dansului Spotiv. Acest concurs a deschis oficial anul competiţional intern în dans sportiv, iar în anul acesta concursul s-a situat la un nivel calitativ mai înalt faţă de ediţiile precedente, prin participarea unui juriu internaţional de elită din care au făcut parte: Clauspeter Brunnbauer (Austria), Lubos Novotni (Cehia), Samy Yli-Piipari (Finlanda), Frederic Mosa (Franta), Daniele Tondon (Italia), Egils Smagris (Letonia), Ilya Danilov (Rusia), Katarina Baluchova (Slovacia), Branko Bohak (Slovenia), Jesus Rubio (Spania), Judith Sandor (Ungaria). De asemenea, şi concurenţii au fost mai bine pregătiţi în acest an, s-au format noi cupluri de dansatori care au întrecut nivelul anului precedent.
Atât sâmbătă, cât şi duminică, Sala Sporturilor „Dumitru Popescu-Colibaşi” a fost plină iubitori ai acestui sport frumos, depăşind chiar numărul locurilor disponibile. Festivitatea de deschidere a avut un moment care a creat pentru public atmosfera balurilor de altă dată, printr-un dans specific, numit cadril. În continuare spectatorii au fost încântaţi de prestaţia dansatorilor frumoşi şi talentaţi din toate colţurile ţării, cu vârste cuprinse între 6 şi 35 de ani, care au făcut un extraordinar spectacol.
Luptă strânsă la toate categoriile de vârs