Fiul presedintelui Republicii Moldova, Oleg Voronin, este cel mai bogat om din cea mai saraca tara din Europa, fiind suspectat ca s-a imbogatit sub protectia tatalui sau, acuza publicatia transnistreana The Tiraspol Times in editia electronica de astazi.
Publicatia citata precizeaza ca mandatul presedintelui Vladimir Voronin, fost general sovietic, s-a remarcat prin accentuarea saraciei, scaparea de sub control a fenomenului imigratiei si extinderea fara precedent a afacerilor derulate de fiul liderului moldovean, Oleg Voronin, fapt ce l-a transformat in cel mai bogat om din tara cu cel mai mic Produs Intern Brut din Europa.
Republica Moldova si liderul sau comunist au demarat o campanie de discreditare indreptata impotriva Transnistriei si oficialilor sai alesi prin vot direct, adauga The Tiraspol Times. Publicatia sustine ca s-a dovedit ca liderul separatist Igor Smirnov si fiii acestuia, Igor si Vladimir, nu au legaturi cu cele doua mari companii din stanga Nistrului, Sheriff Ltd si Green, spre deosebire de situatia din Republica Moldova, unde afacerile derulate de Vladimir Voronin si fiul sau Oleg cu firmele moldovenesti sunt binecunoscute si recunoscute chiar de membrii familiei.
Oleg Voronin, desi recunoaste ca detine si controleaza o serie de mari companii moldovenesti, se apara de atacurile la adresa sa mentionand doar ca a demarat aceste afaceri in mod legal si ca averea sa nu este rezultatul unor acte de coruptie, precizeaza publicatia transnistreana.
Intr-un interviu acordat unei reviste de la Chisinau, Oleg Voronin, licentiat in biologie, s-a declarat "socat" de acuzatiile ridicole si nefondate lansate impotriva sa si a afacerilor pe care le detine. El este proprietarul, printre altele, al bancii FinComBank, al fabricii de zahar Bricanski, al firmei de export de vinuri Garling Collection, precum si al altor soci