Într-un clasament realizat de compania Quacquarelli Symonds (QS), în colaborare cu Times Higher Education Supplement, Universitatea Bucureşti se află între primele 500 din lume. Instituţia românească a fost punctată cel mai bine la arte şi ştiinţe umaniste, ocupând locul 277. Primele poziţii ale acestui clasament sunt ocupate de universităţile Cambridge, Oxford şi Harvard. La categoria ştiinţe sociale, Universitatea Bucureşti s-a clasat pe locul 330, iar la inginerie �
Într-un clasament realizat de compania Quacquarelli Symonds (QS), în colaborare cu Times Higher Education Supplement, Universitatea Bucureşti se află între primele 500 din lume.
Instituţia românească a fost punctată cel mai bine la arte şi ştiinţe umaniste, ocupând locul 277. Primele poziţii ale acestui clasament sunt ocupate de universităţile Cambridge, Oxford şi Harvard. La categoria ştiinţe sociale, Universitatea Bucureşti s-a clasat pe locul 330, iar la inginerie şi IT, pe locul 336. Cele mai slabe poziţii au fost obţinute la ştiinţe biologice (427) şi ştiinţe naturale (447). Ambele topuri sunt dominate de Universitatea Cambridge. Ierarhiile au fost stabilite în funcţie de notele acordate de membrii corpului profesoral din fiecare instituţie. Un alt criteriu folosit a fost şi numărul citărilor în Thomson Scientific’s Essential Science Indicators a articolelor publicate de fiecare instituţie între anii 2001 şi 2006.
În topul general al celor mai bune 200 de universităţi din lume, pe primele cinci locuri se află universităţile Harvard, Cambridge, Oxford, MIT şi Yale. Conform studiului, Universitatea Bucureşti are un total de 31.737 de studenţi, din care 0,3% străini, iar fiecărui profesor îi revin în medie 49 de studenţi. Topul QS îşi propune să fie un sistem de referinţă pentru studenţi, reprezentând cel mai bun „s