Oriflame Romania, cel mai mare jucator de la piata locala a produselor cosmetice cu vanzari directe, si-a bugetat pentru anul in curs afaceri de 45 milioane euro (pret de catalog, fara discounturi), mizand pe o crestere de doua cifre in comparatie cu valoarea inregistrata anul trecut.
Piata locala a produselor cosmetice, estimata in 2006 la peste 250 milioane de euro, se va dubla in urmatorii sase ani iar cresterea companiei va fi direct proportionala cu aceasta. „Sigur vom creste odata cu piata", spune Monica Tatoiu, directorul general al Oriflame Romania, companie suedeza de produse cosmetice care acopera prin distributie intreg teritoriul Romaniei.
„Inca din primii ani politica Oriflame a fost «O sansa pentru fiecare». Chiar in conditiile in care costurile au fost mai mari, am dezvoltat afacerea echilibrat in toate regiunile, in orase mari si mici. Odata cu dezvoltarea sistemului bancar am putut oferi aceeasi calitate de servicii postvanzare in orice localitate care are oficiu postal. Compania vinde cu credit pe baza de buletin din 1995", sustine Tatoiu, subliniind ca vanzarile merg cel mai bine in vestul tarii si in Bucuresti.
Oriflame are peste 1.500 de distribuitori directi (dealeri) iar alte 100.000 de persoane cumpara produsele firmei direct din magazinul virtual al acesteia, de pe Internet.
„In total avem 1.500 de dealeri din care 80% sunt femei. Totodata, avem o baza de peste 100.000 de clienti care cumpara direct de la companie prin magazinul virtual", mai spune Tatoiu, care desi conduce o companie destinata initial exclusiv femeilor, crede cu tarie in targetarea barbatilor romani, cel putin la fel de preocupati de aspectul exterior ca si reprezentantele sexului frumos.
„Daca la inceput after shave-ul Rebel o fost starul intre produsele pentru barbati, acum vindem gel pentru ochi si creme pentru cresterea fermitatii muschilor