Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somalia de la marginea Devei

Publicat in HotNews, joi 8 martie 2007 ·

Un copil de 13 ani, care cantareste numai opt kilograme si are o inaltime de aproximativ 35 de centimetri, a fost descoperit de politistii deveni intr-o maghernita situata la marginea municipiului Deva, langa groapa de gunoi a orasului.

Parintii copilului nu au nici o sursa de venit si mai au inca patru copii in intretinere. Ieri, baiatul a fost luat de paramedici si transportat cu o Ambulanta la Spitalul Judetean Deva, unde i se vor face investigatii medicale amanuntite.

Grav bolnav

Socanta descoperire a fost facuta de o echipa de politisti care efectua o razie in acea zona. "Cand am ajuns aici copilul era incuiat in casa, iar parintii erau plecati pe halda de gunoi. Am solicitat ajutorul specialistilor din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului care vor lua masurile necesare", a declarat agentul sef principal al Serviciului de Ordine Publica Deva, Liviu Herci.

Mama baiatului, Lina Micu, in varsta de 34 de ani, sustine ca a avut grija de copil: "Am fost cu el la un medic din Deva, care mi-a spus ca are un handicap de gradul I, spasmofilie si, pe langa acestea, nu aude, nu vede si nici nu poate vorbi. Eu i-am dat de mancare in fiecare zi, dar el nu creste. Nu am mai avut bani sa ma duc cu el la tratament si nici statul nu m-a ajutat cu nimic".

Mama copilului sustine ca fiul ei, Petrisor Almaciu, e hranit cu mamaliga si ceapa, asa cum mananca toata familia. Femeia recunoaste ca sunt zile cand ii schimba copilului meniul, dar spune ca nu reuseste sa-i asigure o alimentatie normala, in fiecare zi. "Pe noi nu ne ajuta nimeni.

Am fost la doctori si de fiecare data ne-au spus ca nu pot face nimic pentru ca nu avem domiciliul in judetul Hunedoara. Ne-am dus apoi si la Primarie, dar cei de acolo ne-au spus ca nu pot sa ne faca buletin

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România miercuri dimineaţa. Unde s-a produs seismul şi ce magnitudine a avut

Mediafax acum 35 minute
Miercuri, la ora 01:14:44, s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 123,3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 41 km. vest de Focşani, 62 km, nord de Buzău, 70 km. est de Sfân

Iaşi - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. În evenimentul rutier sunt implicate 16 persoane, dintre care 14 copii. A fost activat Planul roşu de intervenţie

News.ro acum 26 minute
Un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz şcolar s-a produs miercuri dimineaţă, în localitatea Ciorteşti, din judeţul Iaşi, în cele două vehicule aflându-se 16 persoane, dintre care 14 copii. A fost activat Planul roşu de in

Boeing livrează cele mai puţine avioane din 2020 şi avertizează că repornirea fabricilor după grevă va dura săptămâni

News.ro acum o ora
După o grevă de peste şapte săptămâni, cei peste 32.000 de muncitori de la Boeing au revenit în fabrici marţi, în urma aprobării unui nou contract, dar compania a avertizat că repornirea fabricilor va dura săptămâni, transmite CNBC. Acordul privind

Meta reduce abonamentele la Facebook şi Instagram din UE cu 40%, pentru a satisface cerinţele de reglementare regionale

News.ro acum 2 ore
Meta a anunţat o reducere de 40% a preţului abonamentelor fără reclame pentru utilizatorii platformelor sale de socialzare în Uniunea Europeană, în încercarea de a se conforma cerinţelor de reglementare din regiune, transmite CNBC. Compania a confir

Miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce noul „Departament al eficienţei guvernamentale” în administraţia Trump. Acronimul noului departament, DOGE, coincide cu numele criptomonedei pe care Musk o promovează

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în a doua sa administraţie, informează CNN. „Împreună, aceşti doi americani minunaţi vor deschide calea pent

Un jurnalist de la Fox News, Pete Hegseth, va fi şeful Pentagonului în administraţia Trump

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News, în funcţia de secretar al apărării, relatează CNN şi Associated Press. „Pete şi-a petrecut întreaga viaţă ca un luptător pentru trupe şi pentru ţară.

Alertă de ploi abundente şi furtuni în Spania. MAE a emis avertizare de călătorie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

3°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

1°/7°
vin.

1°/8°
sâm.

-0°/8°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/9°
sâm.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

-0°/7°