“Sînt o babă comunistă”, carte puternică, scrisă cristalin de Dan Lungu. N-o s-o recenzez aici (am facut-o pentru Suplimentul Cultural de saptamina viitoare). Dar o sa expun pe scurt problematica, aşa cum am gustat-o eu.

De obicei, acuzăm în masă milioane de oameni de comunsim, fesenism, iliescianism. o facem uneori pe un ton inchizitor, cum o făcea Mihăieş într-un articol. Dan Lungu înscenează ruptura între generaţii în varianta ei umană.

Cînd mama îţi spune “eu o duceam mai bine pe vremea lui Ceaşcă” pot apărea diverse reacţii: să ţii lecţii de democraţie, să o acuzi că se ducea în fiecare vară la mare în loc să lupte cu regimul sau să o aprobi. Sau să înţelegi că în familia voastră pot trăi liniştite două adevăruri care se bat cap în cap, dar nu mai dacă le discuţi fără patimă, fără poză ideologică.

În orice caz, cartea lui Lungu mi-a adus cumva aminte că “elitele” democratice şi-au bătut joc prea mult timp de vreo 7-8 milioane (am pus tarani si pensionari, mai ales) de oameni care au murmurat în piept (atentie, nu ma refer la demagogiile vadimiste, in nici un caz) că le era mai bine decît acum.

E o masă imensă care trebuie luată ceva mai în serios măcar sociologic. Pentru că au fost distruşi de vioiciunea tranziţiei dimpreună cu securiştii ei ageri în afaceri şi demnitari comunişti cu ştiinţa exportului. Sînt acei oameni simpli care se pun într-o lumină proastă – şi insuportabilă pentru noi rafinaţii – doar spunînd adevărul: le era mai bine… E aăa pentru ei şi din motivul psihologic că tinereţea pierdută îmbracă răul într-o ramă luminoasă, dar şi pentru că chiar mergeau la mare în fiecare an…

Dan Lungu, Sînt o babă comunistă, Polirom, 2007 Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

“Sînt o babă comunistă”, carte puternică, scrisă cristalin de Dan Lungu. N-o s-o recenzez aici (am facut-o pentru Suplimentul Cultural de saptam