Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Sfinţii Mucenici, ţăranii munteni aprind focuri în mijlocul gospodăriei

Publicat in Adevarul, joi 8 martie 2007 ·

Praznicul ortodox din 9 martie este închinat celor 40 de sfinţi martiri care au vieţuit în cucernicul ţinut al Capadochiei din Asia Mică. Deşi erau înrolaţi ca ostaşi în armata Praznicul ortodox din 9 martie este închinat celor 40 de sfinţi martiri care au vieţuit în cucernicul ţinut al Capadochiei din Asia Mică. Deşi erau înrolaţi ca ostaşi în armata imperială, în timpul domniei crudului suveran Licinius (secolul al IV-lea), în istoria creştinismului au rămas ca slujitori credincioşi lui Hristos. De aceea, ostaşii au fost întemniţaţi şi supuşi unor torturi aspre, specifice acelor vremuri. Pentru început au fost forţaţi să intre dezbrăcaţi într-un iaz îngheţat. Doar un osândit din grupul celor 40 de ostaşi n-a putut suporta gerul şi a vrut să se lepede de credinţa în Hristos. Impresionat de tragedie, dar şi de patimile îndurate de creştini, un ostaş care-i păzea a sărit în iazul îngheţat, alături de ceilalţi. În final, cei 40 de ostaşi au fost arşi de vii, primind astfel cununa mucenicilor. Datini şi obiceiuri Sărbătoarea Mucenicilor, cunos cută în popor şi sub numele de "Ziua Sfinţilor sau a Brânduşelor", este bogată în datini şi obiceiuri răspândite în toate zonele ţării. Din 9 martie, primăvara îşi intră în drepturi! Babele pleacă făcând loc Moşilor, care au "misiunea" să alunge vremea rea. Ei bat în porţile pământului pentru a alunga frigul şi a aduce căldura. Bătrânii spun că Ziua Mucenicilor este un ghid astronomic. Dacă plouă în ziua praznicului, vara va fi foarte bogată. În schimb, dacă primele tunete se aud mai devreme, cu 3-4 zile, în vara acelui an recolta va fi săracă! Apa de ploaie adunată la Mucenici are puteri miraculoase pentru răsaduri. În Ziua Mucenicilor nu se lucrează la câmp. Doar femeile au permisiunea să semene usturoi, varză şi ceapă. Pentru a fi sigure că insectele nu vor ataca aceste legume, gospodinele vor împărţi farfurii cu muce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°