Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alan Greenspan, unul dintre putinii oameni care au puterea de a pune bursele pe jar

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 9 martie 2007 ·

Greenspan a "rupt" echilibrul pietelor bursiere doar prin simpla mentionare a cuvantului "recesiune", declarand ca ar fi probabila, dar s-ar putea sa nu fie declansata inainte de sfarsitul acestui an. Putini oameni au puterea de a influenta pietele precum un presedinte al Fed.

Poate doar un fost presedinte al bancii centrale a SUA. Din cauza pronuntarii cuvantului "recesiune", Alan Greenspan, presedinte al Fed timp de aproape 20 de ani, a reusit sa coboare indicele Dow Jones Industrial Average cu aproximativ 200 de puncte dupa cel de-al doilea discurs in care s-a referit la o posibila recesiune in SUA, desi actiunile si-au revenit, iar la inchidere au inregistrat doar o scadere de mica amploare in comparatie cu nivelul de la deschiderea bursei in ziua urmatoare discursului, scrie International Herald Tribune.

Tonul, daca nu substanta discursurilor parea a fi in conflict cu declaratiile lui Ben Bernanke, actualul presedinte al Fed, care mentiona ca in acest an economia Statelor Unite va inregistra o crestere moderata si chiar o posibila accelerare la sfarsitul acestui an.

De asemenea s-au ridicat cateva semne de intrebare. Fostul presedinte al Fed, care era denumit "maestro" al economiei, sa se contrazica cu noul presedinte al Fed? Pentru cineva care s-a straduit sa mentina un echilibru pe pietele bursiere in timp ce se afla la conducerea Fed, de ce Greenspan foloseste acum cuvantul-bomba? La aproape 81 de ani, cumva nu a vazut luminile rampei? Sau se straduie sa atraga o clientela cat mai numeroasa pentru noua sa carte?

In mai multe feluri, atentia acordata remarcilor lui Greenspan reflecta diferentele de personalitate intre el si Bernanke. Pentru multi investitori, Greenspan, dupa 18 ani in care s-a aflat la conducerea Fed, are un statut extrem de inalt si ramane autoritatea suprema in ceea ce priveste problemele economice. Pe de alta parte,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 6 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 5 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 4 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 8 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°