Unii vad idei, altii le "scriu". Altii le fac pe amandoua. Si la fel de bine. Ultimii sunt cei mai putini. Dar si cei mai periculosi. Nu pentru ca gandesc dupa principiul telefonului fara fir, ci tocmai pentru ca sunt capabili sa construiasca o retea atat de complicata, incat output-urile devin incalculabile. Sau, in orice caz, neasteptate.
Livius Ciocarlie, de pilda. Deschideti ultimul sau volum - Pornind de la Valery* - si filati marturisirea de pe prima pagina: "Citind volumele din Pleiade am facut din loc in loc, cu creionul, un mic semn. Parca despre fraza asta as putea sa scriu ceva... Nu atunci, nu imediat. Candva, cand i-o veni randul. De ce, dintr-un impuls intelectual? De unde! Numai asa. Numai ca sa scriu. E ca o functie organica. Mai mult decat un hobby: un farafastac. Nu sunt in apele mele cand nu scriu. Ce anume? Orice. N'importe quoi. Cu vremea, mai ales 'idei'. Nu ma mai simt in stare sa evoc, sa povestesc. Cu ideile ce urmaresc? Doamne fereste! Absolut nimic".
Stiu ce ganditi: e o carte din categoria "cetiti-le seara". Nu v-as sfatui. Veti zice ca va pandeste un somn dulce, dar va asteapta o noapte alba. Nu exagerez: ce-l face pe Livius Ciocarlie un concurent redutabil pentru cana de ness este ricoseul ideilor sale. Intr-adevar, acest cititor impatimit de Valery joaca mereu cu manta. Insa adevaratul spectacol intelectual vine mai ales din "efectul" pe care il imprima comentariilor. OK, am inteles: pornim de la Valery. Dar unde ne ducem? Oriunde, fireste, de vreme ce chiar autorul ne atentioneaza: "pornesc de la Valery, nu scriu despre el". Ceea ce inseamna: Valery plus lucrurile despre care vorbeste Valery plus autorii cu care se aseamana Valery plus autorii cu care se ia la harta Valery plus autorul care-i contrazice si pe Valery si pe autorii cu care se aseamana Valery si pe autorii cu care se ia la harta Valery plus ideile lor plus
