Atacurile fără precedent asupra intelectualilor care s-au poziţionat, în conflictul dintre Traian Băsescu şi strania alianţă PNL, PSD, PRM, PC şi - pe alocuri - UDMR, alături de şeful statului ne-au coborât cu şaptesprezece ani în istorie. Mirosul de pulbere, intoleranţa, ura viscerală demonstrează că lunga şi chinuitoarea tranziţie n-a folosit la nimic. Isteria, minciuna, deformarea până la mutilare a adevărului, nesimţirea crasă, odioşenia asumată cu grimase de învingători sunt, toate, binecunoscute celor care mai ţin minte în ce condiţii am ieşit din nenorocirea comunistă.
Deşi multe dintre personajele de prim-plan sunt aceleaşi, rolurile interpretate sunt complet diferite. N-aş fi bănuit, la începutul anilor '90, că Traian Băsescu va fi capabil de-o delimitare atât de fermă de propria biografie politică. Mai nimic din gesturile populist-stângiste de pe vremea când era aliatul lui Petre Roman nu mai sunt de recunoscut în demersurile ferme pentru a rupe ţara de trecutul comunist. Traian Băsescu a înţeles un lucru pe care majoritatea politicienilor actuali ori nu pot, ori nu vor să-l priceapă: că vechile practici comuniste sunt total antiproductive într-o lume normală.
Traian Băsescu a reuşit să coalizeze personaje, grupuri şi interese care, în mod normal, ar trebui să se deteste între ele. Într-adevăr, cum să-ţi imaginezi că un reprezentant al dreptei obsedate de păstrarea privilegiilor, precum Dan Voiculescu, poate mărşălui alături de-o grupare al cărei scop teoretic ar trebui să fie tocmai înlăturarea inechităţilor sociale, precum PSD? Iată că se poate! Şi se mai poate ca o formaţiune a cărei doctrină presupune deschiderea absolută şi promovarea liberei iniţiative pe toate planurile - e vorba de PNL - să devină prizoniera unui partid huliganic, al xenofobiei şi refuzului de-a înţelege modernitatea, precum PRM.
Unde a lovit Traian Băsescu atât d
