Dincolo de unele oscilatii, legate mai ales de variatiile cursurilor la titei, dar si de imponderabilele razboiului din Irak, dolarul pare sa se inscrie de cativa ani pe o traiectorie defensiva, care se anunta nu tocmai conjuncturala. De vreo doua decenii, cursul dolarului pe plan international a cunoscut cicluri, in relatie indeosebi cu evolutiile din economia americana si cu preturile la titei, dar, poate inainte de toate, cu politica Washingtonului in urmarirea unor teluri strategice in plan politico-militar sau economic. Perioade de crestere au alternat cu perioade de scadere a cursului dolarului. Politici economice expansioniste sau de mari cheltuieli militare au determinat uriase deficite bugetare care au fost apoi acoperite prin promovarea unui dolar puternic, ce a stimulat achizitionarea, inclusiv din strainatate, de bonuri de tezaur americane. Dimpotriva, deficite externe supradimensionate, generate in perioadele de crestere economica bazata pe consum acoperit in mare parte din importuri, au fost apoi combatute cu un dolar slab, ca atu concurential pentru marfurile americane. De data aceasta, s-ar parea ca scaderea dolarului ar putea anunta inceputul unui declin istoric. Acest lucru nu este nicidecum sigur, este doar o posibilitate sau o ipoteza. Dar, fara indoiala, eventualitatea aceasta nu poate fi exclusa. Ceea ce a intervenit nou este o combinatie intre aparitia unei alternative la dolar - pe care o constituie, de bine de rau, euro - si concentrarea unor rezerve valutare fabuloase la dispozitia unor noi jucatori de pe piata mondiala, indeosebi tari asiatice, dintre care unele chiar sunt decise sa actioneze impotriva dolarului. Deocamdata, desi a pierdut vreo 5 puncte procentuale din pozitiile detinute, dolarul este folosit in efectuarea a 65% din tranzactiile globale. In timp ce euro, desi a fost castigatorul celor 5 procente, nu este mijloc de plata dec