De ceva vreme, spatiul de publicitate al televiziunilor a fost asaltat, pana la saturatie si exasperare, de un spot, care face reclama cotidianuluiZiua. Privit mai atent (dar cu ce efort!), filmuletul, desi pare un produs suprarealist, îsi reveleaza sensurile cu elocventa unui material didactic de laborator. Personajul principal este un fel de student întarziat, cu probleme de acomodare sociala si dereglari de comportament, a carui nefericita copilarie si-a pus amprenta pe trairile sale psihice. Imbracat în vesminte curate si decente, personajul tradeaza coordonatele tipice ale unei existente frante de timpuriu: un mediu familial ostil si lipsit de afectiune, refractar încercarilor de exprimare a personalitatii sale, respingerea brutala a oricaror initiative de afirmare, negareaeforturilor de adaptare si taierea repetata a puntilor de comunicare, precum si absenta vadita a unor prietenii formatoare. Rezultatele catastrofale nu au întarziat sa apara: mai întai a avut loc constientizarea unei amare deceptii, legate de raportul lui cu lumea, care a dus la evitarea dorintei de exteriorizare, apoi ramasitele ultimelor tentative de dialog s-au materializat în solilocvii reprimate. Senzatiei de inconfort fizic i-a luat locul, treptat, aceea de claustrofobie. Evadarile si deambularile au coincis cu dorintele tot mai acute de a se defula. Constiinta de sine s-a eliberat eruptiv si a îmbracat tendinte justitiare, anihilante. Ca dupa un cataclism universal, omenirea s-a prabusit în nefiinta, singurii parteneri ai confidentelor ramanand doar obiectele, pe cat de inanimate, pe atat de docile si de credincioase. Terasa unui restaurant, un cuier-pom într-o piata publica, un capsator, un fotoliu sub un pod, o vaza de portelan si o lampa de birou au devenit asii de neînlocuit ai unei maieutici bezmetice si disperate. Nevoia de protectie si recunoastere îsi gaseste expresia în strigat