Dacă nu-l cunoşti pe Devis Grebu, ajunge să-i vezi desenele ca să-ţi dai seama ce fel de om e. E unul dintre cei mai mari căpăţînoşi pe care îi cunosc. O ţine pe-a lui cu atîta îndîrjire, încît pînă la urmă accepţi că s-ar putea să aibă principii. E chichiricios. Ceea ce pe mine sau pe mulţi alţii a ajuns să nu mă mai enerveze fiindcă se tot repetă, pentru el e o mare porcărie, care nu trebuie lăsată aşa. Cînd nu-i ajunge desenul, bagă şi cuvinte, citate reale sau posibile, aşa că, din cînd în cînd îi dau dreptate că desenele lui au o existenţă autonomă faţă de textul pe care îl ilustrează.

Devis care desenează azi la Cotidianul şi la Idei în dialog s-a antrenat în acest scop la marile ziare din Franţa şi din Statele Unite. În America a fost ani de zile colaborator permanent la New York Times. Ambasadorii mai multor ţări îl au pe lista de personalităţi atunci cînd organizează recepţii speciale. Dacă îl vezi pe stradă, îţi atrage atenţia cu părul lui mare şi cu aerul mirat cu care se uită în jur. Altfel, pare un cetăţean oarecare. Nu-i dai 70 de ani, cîţi are, la fel cum într-o poză celebră, făcută pe cînd avea 50, n-ai fi zis că are mai mult de 35, hai 40.

Are şi el simpatii şi antipatii ca tot omul, dar cînd începe să deseneze şi le bagă pe toate în debara. Se transformă într-un chirurg al peniţei care descoperă la pacienţii săi tot soiul de afecţiuni împotriva naturii sociale sau politice. Dar mai ales morale. Cînd ajunge aici, Devis devine mai pedant decît maeştrii chirurgiei plastice, doar că pe invers.Dacă îşi prinde personajele, pe care le pescuieşte din lumea VIP-urilor, cu vreo înclinaţie contrară vreuneia dintre cele zece porunci le aplică operaţii estetice cu o inventivitate de-a dreptul dumnezeiască. Şi se bucură de invenţiile lui, în acelaşi stil comunicativ al nu foarte bunului Dumnezeu din Vechiul Testament.

Grebu, cum îşi semnează