Scrise cu creionul şi şterse cu guma, sau aşternute pe hârtie cu pixul ale cărui urme negre-albastre nu pot fi distruse decât prin haşurări energice, textele lui Radu Cosaşu nu au nici ritmul săltăreţ, nici directeţea, nici vesela inconsistenţă a multora dintre filele literaturii de azi. Mă refer la Supravieţuirile epice ale scriitorului, iar nu la contribuţiile lui propagandistice de tinereţe, din sfera reportajului (realist-socialist), ori la întinsa lui publicistică ulterioară, cu momente de incontestabilă reuşită stilistică, dar aflată sub ştacheta acestei proze excepţionale. Logica rămâne cea mai rezistentă operă din bibliografie; dar, departe de a ilustra un contrast valoric, celelalte cărţi ale ciclului au la rândul lor o uimitoare vitalitate literară. Gărgăunii, care şi-a recâştigat după aproape douăzeci de ani titlul dorit de autor (şi înlocuit, în 1988, cu Cap limpede!), nu porneşte prea bine la drum. Deşi replica de incipit are potenţial dramatic (în sens comic): "- Până la sfârşitul anului, eşti un om la 200.000 lei!", paginile următoare se adună greu, datorită predilecţiei lui Radu Cosaşu pentru calambururi, poante lingvistice, jocuri de cuvinte aglomerate inutil. Chiar dacă eroului îi place şalăul bonne femme şi, atunci când îl savurează, zboară cu gândul la domina bona a lui Călinescu, sudura bonne femme-ului de bonomia cutărui redactor-şef mi se pare forţată. La fel, descrierea personajului care "domnea - şi uneori dormea" într-un birou, ori felul în care îşi "răspund", într-o scenă, reacţiile protagonistului şi lecturile celor pe care îi întâlneşte. Unul vede roşu în faţa ochilor; altul citeşte Roşu şi negru. Facil.

Acuzat în "obsedantul deceniu" de puerilitate, neseriozitate, umor nesănătos, vag relativism, inteligenţă contrapusă devotamentului pentru Cauză, şi alte culpe încă mai grave, Radu Cosaşu şi-a făcut o mască din această aparenţă zâmb