Draga Sever, textul tau ma arunca intr-o zona de-a dreptul impracticabila. Din moment ce aproape tot ce spui acolo despre cum e presa romaneasca mi se pare corect, din simplu fapt ca o faci pentru a-mi raspunde, rezulta cum ca eu sint fie un mincinos, fie un idiot. Incerc totusi sa ma salvez cumva, semnalind, in textul tau, ceea ce mie mi se pare ca ar putea transa lucrurile.
“Eu nu vreau, dragă Pavel, ştiri obiective. Eu vreau adevărul. Important este ca acele ştiri să spună adevărul şi îţi spun că adevărul nu e niciodată obiectiv.”
Iata bucata din textul tau care rezuma, dupa parerea mea, intreaga noastra controversa. Si neintelegere. Sa ma explic. Ceea ce sustii tu de fapt e ca trebuie sa renuntam la pretentia de a fi obiectivi (de acord) multumindu-ne cu exigenta adevarului (de acord). Numai ca, da-mi voie sa-ti spun, nu despre asta vorbeam eu. Acorda-mi, te rog, prezumptia de inteligenta si crede-ma ca n-as sustine in veci cum ca cineva din lumea asta ar putea fi obiectiv. Dar daca e sa pastram proprietatea termenilor in discutie, “obiectiv” si “adevar”, pe acelasi palier, lasa-ma sa nu cad in capcana de a crede ca, in schimb, acelasi “cineva din lumea asta” poate spune totusi adevarul. Vorbim aici filosofie si stii foarte bine ca in acest registru la fel cum nimeni nu poate fi obiectiv, la fel nu poate exprima adevarul.
Stiu, tu te referi la “adevarul” fiecaruia, ala subiectiv, dar atunci zi-i altfel. Iar in presa acest “altfel” se numeste opinie si deja discutam despre altceva. Si anume nu despre adevar sau obiectivitate ci despre opinii sau fapte. Esti de acord? Daca da, admiti ca intre aceste ultime doua lucruri exista o diferenta esentiala? Ca una-i sa relatezi un fapt (subiectiv, evident, dar respectind regula acuratetii) si cu totul alta sa-ti dai cu parerea despre cele intimplate? Din nou, daca raspunsul tau e afirmativ, atunci hai s
