In esenta, Mona Musca a devenit un precedent. Nu e putin lucru. E chiar o onoare. Batalia pierduta de Mona Musca in Justitie musteste, semipostum, de bune servicii viitoare. Caci precedentele deschid serii lungi de decizii, iar acestea fixeaza conturul legii.
Pe scurt, precedentele infiinteaza dreptatea. Dar asta numai si numai in conditiile logicii strinse pina la dogmatism care da consecventa si gloria sistemelor de drept anglo-saxon. Fara aceasta geometrie stricta, precedentele tac neurmate, iar eroii lor damnati trec in celuloza.
Va fi Mona Musca preambulul unei enorme si intirziate reparatii? Va deschide cazul Musca seria despartirilor de consecintele in viata si de reprezentantii in functie ai Securitatii? Sau se va adauga acest caz, judecat cu o severitate exemplara si suspecta pentru obiceiurile juridice ale locului, marelui travesti?
Curtea de Apel s-a incarcat cu o raspundere enorma. Stabilind ca Mona Musca e vinovata, pina la capat, de colaborare cu Securitatea, instanta s-a pronuntat anticipat asupra unei intregi clase istorice si asupra tuturor vietuitoarelor care o compun. Asta cu atit mai mult cu cit vina Monei Musca e mai mare prin declaratiile ei recente decit prin faptele ei trecute.
Ramin la parerea din clipa declansarii scandalului: Mona Musca a fost un colaborator voluntar minor al Securitatii. Abia declaratiile in care Musca si-a inaltat eroarea la rangul de „datorie patriotica“ au facut din ea un sprijinitor necugetat al cauzei securismului romanesc.
Insa Curtea de Apel a hotarit ca atit cit a facut in trecut Mona Musca e de-ajuns pentru a pune capat vietii ei publice prezente. Curtea a lovit cu o duritate magistrala o captura banala a Securitatii si a lasat, astfel, impresia ca nu distinge intre pedestrime si corpul de elita, intre colaterali si profesionisti.
Pedepsind sev
