Dupa cum am vazut din episoadele anterioare, tesatura de intrigi de la Palatul Regal ii angrena atat pe membrii familiei suverane, cat si pe politicienii de felurite orientari. G.T. Kirileanu ii trece in revista in insemnarile sale inedite pe toti. Un scandal tinea incordata atentia publica. In vara lui 1921, Cabinetul generalului Averescu a initiat un proiect de lege privind nationalizarea Uzinelor Societatii "Resita". Afecta prin aceasta interesele directe ale liberalilor, cu pondere majoritara la actiunile "Resitei". I.I.C. Bratianu declanseaza, astfel, o campanie de rasturnare a averescanilor, atragand prin manevre de culise si alti fruntasi ai opozitiei. Si ca scandalul sa ia forma paroxistica, cand la 15 iulie C. Argetoianu, ministrul de interne, ii adreseaza lui Virgil Madgearu, fruntas taranist, o invitatie triviala, opozitia hotaraste parasirea Parlamentului. Criza guvernamentala era ca si declansata. (Ioan Lacusta)
30 iunie. Generalul Angelescu imi spune ca Regele m-a poftit la dejun azi, spre a-mi comunica sporirea de leafa cu incepere de mane. Dar pe cand lui Filip Ionescu i se da un supliment de 2.000 lei pe luna, iar ajutorului sau 1.000 lei pe luna si 3.000 lei anual, pentru lipsa de casa, mie mi se sporeste leafa cu 400 lei pe luna. Cum i-am spus domnului Basset:
- Pacat ca am invatat carte multa, mai bine ma apucam de putina contabilitate.
1 iulie. Ieri Printul Stirbei a dejunat la doamna Boamba (mama doamnei Valentina Filip-Lahovary) cu ministrul Argetoianu. A vazut apoi pe Take Ionescu, adanc mahnit de fapta domnului Titulescu de la Camera, unde l-a dezavuat in chestia amendamentului privitor la exproprierea strainilor, desi in Consiliul de Ministri n-a facut nici o intampinare. Take Ionescu nu stie daca mai este ministru...
Azi dimineata Printul Stirbei la I. Bratianu, apoi asteapta pe Jean Duca, spre a afla