Scriitorul praghez Jaromir Haldik are peste patruzeci de ani, iar "exerciţiul problematic al literaturii" este pentru el cel mai important lucru din lume. Îi judecă pe ceilalţi după ceea ce au scris şi s-ar vrea, la rândul lui, apreciat după cărţile lui. Or, nimic din ce a publicat până acum nu-l mulţumeşte: o cercetare legată de opera lui Iakob Böhme este scrisă la minima rezistenţă, o traducere după Sepher Yezirah are o mulţime de neglijenţe şi, chiar dacă studiul Revendicarea eternităţii se apropie de ceea ce şi-ar dori el de la o carte, nu e încă perfect. În fine, nişte versuri expresioniste compuse mai mult din întâmplare au avut o soartă nemeritat de bună, pentru că, publicate o dată într-o antologie, au fost reluate apoi de toţi cei care s-au ocupat de acest curent. Socotind trecutul său literar "echivoc", Hladik îşi pune toate speranţele în tragedia în versuri Duşmanii, din care a terminat primul act şi câteva scene din actul III. În acest moment - este anul 1939 - scriitorul e arestat de nazişti şi condamnat la moarte. Dar, pentru că se rugase să aibă timp să-şi ducă la capăt piesa neterminată, Dumnezeu face pentru el un miracol: încremeneşte timpul în momentul în care e rostită comanda foc şi-i acordă un an întreg pentru a compune actul II şi ce a rămas din actul III. În acele secunde dintre rostirea comenzii "foc!" şi îndeplinirea ei, dilatate doar pentru el la un an, Jaromir Hladik îşi încheie, în gând, opera vieţii. Apoi timpul îşi reia curgerea şi gloanţele îl ucid.

Acesta este subiectul uneia dintre povestirile lui Borges din volumul Ficţiuni (trad. Darie Novăceanu, după Opere 1, Editura Univers, Bucureşti 2002), intitulată Miracolul secret. Există în ea o împrejurare zguduitoare: scriitorul îşi termină cartea numai în gând, căci, în secundele acelea lungi cât un an sau lungi cât durata a două acte din piesă, el rămâne paralizat, acolo, în faţa p