Multe primării au uitat să-şi deschidă cont la Trezorerie, astfel că Direcţie de Muncă nu are unde să verse ajutoarele
Acordarea ajutoarelor de încălzire a intrat în impas. Mulţi edili din judeţul Braşov au uitat că le trebuie un cont special pentru plata ajutoarelor pentru încălzirea pe bază de lemne, astfel că banii acordaţi de stat nu mai ajunge la populaţie. Această situaţie este întâlnită în Şercaia, Undra, Victoria, Fundata, Holbav, Măieruş, Moeciu şi Târlungeni, localităţi în care încălzire se face în mare parte numai cu ajutorul sobelor pe lemne. Deşi ajutorul a început să fie acordat încă din luna decembrie, funcţionarii din aceste primării nu au găsit timp până acum să dea o fugă până la Trezorerie. „Un număr de opt primării din judeţ nu şi-au deschis conturi la Trezorerie, pentru plata ajutorului de încălzire, în care Direcţia de Muncă trebuie să verse banii. Conform legii, ei trebuiau să-şi deschidă un cont separat pentru aceste ajutoare. Probabil din neglijenţă, funcţionarii au uitat”, a declarat Florin Costin, directorul executiv al Direcţiei de Muncă Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) Braşov. Direcţia a decontat către primăriile care şi-au deschis cont 2.017,654 de lei noi. Circa 30.000 de persoane au beneficiat de acest ajutor, încă de la începutul iernii.
Multe primării au uitat să-şi deschidă cont la Trezorerie, astfel că Direcţie de Muncă nu are unde să verse ajutoarele
Acordarea ajutoarelor de încălzire a intrat în impas. Mulţi edili din judeţul Braşov au uitat că le trebuie un cont special pentru plata ajutoarelor pentru încălzirea pe bază de lemne, astfel că banii acordaţi de stat nu mai ajunge la populaţie. Această situaţie este întâlnită în Şercaia, Undra, Victoria, Fundata, Holbav, Măieruş, Moeciu şi Târlungeni, localităţi în care încălzire se face în mare parte numai cu ajutorul sobelor pe lemne. De