Va fi un scrutin care va schimba in mod cert generatia de la Elysée. Semnificativ pentru Franta si, in egala masura, pentru Europa. Nu in ultimul rind, interesant pentru analisti, care se pot intreba, spre exemplu, in ce masura sfirsitul acestui prim mandat de cinci ani, perioada care a inlocuit vechiul septenat, ii va face sa-si amendeze teoriile. Pe masura ce se apropie ziua de 22 aprilie, data primului tur al alegerilor prezidentiale din Franta, observatorii politici redescopera ceea ce, intr-un fel, stiau de mult. Nu va fi o cursa in doi, ci una mult mai deschisa si mai disputata. Campania nu a asteptat lumina verde oficiala, ci a inceput, pe fond, in urma cu vreo doi-trei ani, de cind a devenit evident ca actualul presedinte Jacques Chirac este prea uzat pentru a cauta un al treilea mandat, iar (pe atunci) noul star al dreptei, Nicolas Sarkozy, dadea semne de nerabdare. Sarkozy a devenit lider al dreptei neogaulliste, Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP), in ciuda opozitiei "seniorului" Chirac, liderul "istoric" al neogaullistilor, in ultimele decenii. Si tot spre nemultumirea lui Chirac, Sarkozy si-a invins oponentii interni, in primul rind pe actualul premier Dominique de Villepin, preferatul lui Chirac. Se asteapta ca duminica, intr-un discurs televizat, presedintele Republicii sa anunte ca nu va mai candida si, totodata, ca il sprijina pe Sarkozy. Insa observatorii politici nu exclud, din partea lui Chirac, surprize de ultim moment: daca retragerea din prima linie este aproape certa, nu la fel se arata si absolvirea "delfinului" Sarkozy de vina de a-l fi infruntat constant (si cu succes) in ultimii trei ani. Probabil ca, pina la urma, Chirac nu-si va renega partidul si, fara entuziasm, il va sprijini pe Sarkozy, chiar daca mesajul acestuia contine destule critici, mai mult sau mai putin ascutite, la adresa mostenirii Chirac. Nu se poate insista aici asupr