Undeva la marginea Saharei traieste un popor care si-a pierdut tara. De 30 de ani traind ca refugiati, saharawi - locuitori ai unui fost stat care nu mai exista decit pe hartile de acum citeva decenii - duc o viata unde totul e parca la extrem: lipsurile, caldura, dar in acelasi timp si bunatatea oamenilor. E un loc unde timpul si spatiul par nemarginite.
Foto galerie: Saharawi - poporul uitat din desert
"Noi suntem cu totii lipsiti de orice putere si aflati in mainile lui Allah. Sa nu uitam ca totul depinde acum de Air Algerie, de autobuzele vechi de aproape 70 de ani, de vint etc".
Asa suna ultimul mesaj primit inainte de plecare, din partea companiei ce s-a ocupat de organizarea expeditiei. Nu prea incurajator, ce-i drept. Dar totusi, dupa exact 24 de ore de drum, nu mai stiu cite tari survolate, dupa ce-am schimbat trei avioane, aterizam in fine pe aeroportul din Tindouf, in extremitatea sud-vestica a Algeriei.
Pe o harta obisnuita oraselul acesta nu exista. Aici exista doar desertul. Sahara.
In Tindouf sunt totusi mai toate “ingredientele” ce se gasesc de obicei pe aeroporturile de la marginea lumii: o coada care se misca infernal de incet, desi nu mai sunt alte curse; priviri chiorase din partea politistilor de frontiera; bisnitari ce vor sa-ti vinda ieftin tigari sau racoritoare.
Wilaya SmaraFoto HotNews.ro
Chipurile smede, prelungi, ale barbatilor se zaresc cu greu de sub turbanele negre ce le acopera mai toata fata. Si e rece, mult mai rece decit ma asteptam. Pentru numele lui Allah, asta e Sahara...
Odata urnite, mai sus pomenitele autobuze - care seamana izbitor cu harburile din vremea copilariei - se misca totusi bine si inghit kilometru dupa kilometru printr-o noapte de cerneala. Nu se vede nimic in jur. Prin contrast, cerul e insa fabulos, rotund parca, spuzit de o infinit
