Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoarele financiare pentru cei care s-au incalzit cu lemne se distribuie in aceasta luna

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 10 martie 2007 ·

Aproximativ 40.000 de persoane din municipiul si judetul Braila, din categoria celor care se incalzesc cu lemne, au depus cereri prin care solicita sprijin financiar. Actul normativ care a reglementat acordarea banilor si acestor persoane a fost aprobat la sfirsitul lunii decembrie si a venit sa corecteze o situatie de fapt, potrivit careia in ultimii ani au primit ajutoare numai cei care se incalzesc centralizat sau cu gaze. Dupa aparitia OUG nr. 107/ decembrie 2006, nici primariile din judet nu au respectat termenele de depunere a documentatiei, astfel incit toata situatia specifica Brailei a fost transmisa la o saptamina dupa data limita de centralizare a actelor. Cert este faptul ca beneficiarii vor primi sprijinul financiar in aceasta luna. ''Am virat deja 74,5% din suma urmind ca restul sa fie alocati in cursul saptaminii viitoare. Modul in care vor fi distribuiti acesti bani beneficiarilor si organizarea revin reprezentantilor primariilor din fiecare localitate, comuna, sat si Directiei de Asistenta Sociala pentru persoanele din municipiu", ne-a declarat Veronica Macri, director executiv al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Braila. Conducerea Directiei de Asistenta Sociala a precizat ca se asteapta la aglomeratie, dar ca mod de organizare, va acorda sumele in ordinea alfabetica a solicitantilor. Cele aproximativ 40.000 de persoane si familii vor primi in jur de 40 de miliarde lei vechi.

Reamintim ca OUG nr.107/decembrie 2006 prevede acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri tuturor familiilor si persoanelor singure cu venituri pe membru de familie de pina la 500 lei. Cuantumul ajutorului este stabilit in suma fixa, in raport cu veniturile familiei sau a persoanei singure, astfel incit familiile cu veniturile reduse vor beneficia de un sprijin lunar in cuantum de 46 lei, cele cu veni

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 30 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 21 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°