Un conflict de munca declansat de sindicalistii Aeroportului "Mihail Kogalniceanu” a fost stins din fasa in urma discutiilor purtate ieri cu directorul Corneliu Balan, in prezenta deputatului democrat Laurentiu Mironescu si a secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Alexandru Galiatatos.
Cei 242 salariati ai aeroportului se temeau de faptul ca nu-si vor primi drepturile salariale potrivit noii grile de salarizare aprobate anul trecut de Ministerul Transporturilor.
Ei se temeau ca drepturile lor erau "taraganate la nivel local”, dar in cele din urma s-a vazut ca totul era in regula: modificarea salariala a fost publicata in Monitorul Oficial abia joi, chiar daca a fost aprobata de Guvern anul trecut, astfel incat nemultumirea salariatilor a fost declansata doar de neajunsurile birocratiei.
Atat directorul Balan, cat si deputatul Mironescu ne-au declarat ca lucrurile s-au rezolvat rapid, iar cei 242 de angajati ai Aeroportului vor primi anul acesta salarii cu pana la 11% mai mari.
Salariul mediu va depasi in acest an 1200 RON, dar va urma o serie de evaluari profesionale, precum si cursuri complete de specializare, pentru ca angajatii unui aeroport cheie al Uniunii Europene trebuie sa respecte anumite exigente, dupa cum ne-a declarat directorul Corneliu Balan. Nu la fel de bine stau lucrurile cu activitatea aeroportului.
In ciuda cresterii fara precedent a importantei si capacitatii aeroportului constantean - sau tocmai din aceasta cauza - au aparut persoane care saboteaza obiectivul din Mihail Kogalniceanu. Directorul Balan ne-a dezvaluit faptul ca aeroportul a pierdut multe contracte cu operatori aerieni majori din cauza unor indivizi care au raspandit zvonuri alarmante referitoare la soarta institutiei.
"Am descoperit