Femeile în luna lui Marte, sunt adevărate suverane.
Martie este luna care ridică femeia la rang de regină, ea devenind în casă cea mai răsfăţată persoană. După un 1 Martie plin de zâmbete şi mărţişoare, a fost şi ziua dedicată în exclusivitate sexului feminin. De aceste au simţit şi femeile din Miheşul de Câmpie. Felicia Boca, preşedintele filialei PNG-CD, a fost cea care şi-a invitat bărbatul pentru a da tonul distracţiei.
"Există o vorbă care spune că în spatele fiecărui bărbat se află o femeie puternică. Ei bine, cred eu, că această zi, de 8 Martie, este făcută tocmai pentru ca bărbatul din viaţa noastră să ne arate cât de mult ne preţuieşte, cât de mult apreciază el toate eforturile pe care noi femeile le depunem în cursul anului pentru armonia vieţii de familie", a declarat Felicia Boca, preşedintele PNG-CD, a filialei Miheşul de Câmpie.
Peste 40 de femei din PNG-CD s-au întâlnit într-un restaurant din comuna Miheşul pentru a simţi sărbătoarea lor. La petrecere, au fost invitate femeile din conducerea PNG-CD din Mureş. ,, Este prima întâlnire a femeilor din comuna noastră. Întâlnirea noastră a fost un prilej festiv. Nu credeam că ne vom strânge într-un număr aşa de mare. E miraculos!" a declarat Felicia Boca preşedintele PNG-CD filiala Miheşul de Câmpie. Femei de toate vârstele au fost primele care au dat tonul distracţiei. Maria Răduţ, şi celelalte femei din conducerea femeilor PNG-CD au îmbinat utilul cu plăcutul, alăturâdu-se colegelor din breasla politică. Flori, cuvinte frumoase, muzică pe gustul fiecăreia.. Au fost doar câteva surprize pregătite pentru femeile din comuna Miheşul de Câmpie.
,, Femeile PNG-CD din Miheşul de Câmpie, au dovedit întotdeauna că fac parte din cea mai puternică elită . La următoarele alegeri vrem să arătăm că ele sunt capabile de politică, şi în acelaşit timp să păstreze o ţinută morală de înaltă calit