Un subiect fierbinte al zilelor noastre este corupţia, la ea acasă. La tot pasul găsim exemple, de corupţie mai mare sau mică. Nu vreau să generalizez, dar nu pot numi altfel încercarea taxatoarei de a cădea la învoială asupra biletului de autobuz, în schimbul monedei de 50 de bani, sau a şoferului de maxitaxi care îţi mulţumeşte când îi dai banii, dar nu-ţi mai dă bilet, nici ţie şi nici celor zece care se caţără, deşi geme săracul mijloc de transport şi cei dinăuntru au tendinţa să coboare prin uşa din spate…Oricum au cotizat deja, ce să mai caute acolo?

Ca să nu mă leg doar de eterna mea poveste cu mijloacele de transport, ia să fac o vizită şi pe la şcolile noastre pregătitoare de viitoare cadre de nădejde ale societăţii, pe care cu mândrie o clădim. Elevii nu vor recunoaşte pe faţă – de frica profilor, cum zic ei, dar în particular vor povesti cu năduf despre dările care se practică în învăţământul de stat, care după cum prea bine ştim, e gratuit. Începând cu acele caiete speciale care se cumpără obligatoriu din clasele primare până la manualele de engleză musai de X-ulescu-nu costă decât 30 lei, dar după ce-l vei studia Shakespeare va fi copil mic pe lângă ştiinţa ta de engleză sau cele trei volume de probleme de matematică… De, e matematică, normal că le cumperi …şi încet, încet pe lângă manualele primite gratuit prin grija statului, mai faci o colecţie de manuale pe bani grei, de care nu se va putea folosi frăţiorul din clasa inferioară, pentru că la anul se vor cere alte şi alte manuale, la fel de geniale, dar mult mai scumpe. O altă taxă, mai subtilă, e fondul şcolii. Comitetul de părinţi hotărăşte în unanimitate de voturi-renunţăm la o bere şi dăm, cum să nu dăm pentru copil? Spun portavocele care sunt siguri că astfel şi-au asigurat odraslele că vor trece clasa. Casierii adună sumele, te întreabă tu când ai de gând să aduci banii? Şi dacă eşti