Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, Carmen Vamanu, a declarat luni, că, nu reuşeşte să finalizeze ancheta privind accidentul de la Azomureş, deoarece societatea obstrucţionează desfăşurarea ei prin neplata expertizei tehnice. Conducerea societăţii consideră "enormă" suma de 23.500 de lei, reprezentând contravaloarea expertizei făcută de Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani. "Am cerut desfăşurătorul pentru suma enormă pe care o cer, având în vedere că au venit doar o zi. Pot spune că ora de cercetare costă foarte mult. Factura se va pune în plată, după ce primim desfăşurătorul", a declarat directorul executiv al Azomureş, Angela Podină. Expertiza INSEMEX Petroşani a fost solicitată de ITM, întrucât existau trei versiuni diferite referitoare la accidentul de la Azomureş, în urma căruia un muncitor a murit, iar unul a fost grav rănit. La secţia Instalaţii Uree s-a produs o explozie, la 30 ianuarie, în timpul unor lucrări de sudură la conducta unui vas de apă amoniacală, în urma căreia Ioan Fărcaş, în vârstă de 53 de ani, a decedat, iar Magyari Mihaly, de 52 de ani, a suferit multiple facturi. Accidentul a avut loc la o instalaţie auxiliară, care se află într-o clădire dezafectată, fosta centrală de încălzire apă fierbinte şi turn de granulare uree. În faţa coloanei se afla un rezervor pentru depozitarea apei amoniacale cu o concentaţie de 20%. Explozia a determinat dislocarea capacului de la conducta de aerisire. Muncitorii au fost aruncaţi de suflul exploziei la 18, respectiv 3 metri. La operaţiunea de înlocuire a conductei mai participa un al treilea muncitor, însă acesta a scăpat ca prin minune, deoarece plecase din zonă de câteva secunde. Din anul 2000, de când ITM monitorizează situaţia de la Azomureş, aici s-au produs 82 de accidente de muncă, urmate de incapacitate temporară de