Stimata redactie,
Nutrind speranta ca primavara va va aduce numai povesti vesele despre animale, va scriu o intamplare cu Tricot, un siamez simpatic, membru foarte, foarte iubit al familiei mele.
Mi-a venit sa strig, ca atunci cand eram copil si param. Si am strigat:
- Mama, Tricot nu ma lasa sa scriu!
Cu urechile ciulite si pupilele dilatate mult, a joaca, urmareste incordat lunecarea stiloului pe coala de hartie. Putin ii pasa lui de importanta continutului colii sau de zbaterile mele intelectuale, el nu vrea sa-si inchipuie decat un soricel rontaind hartie.
Iminenta unui atac surpriza pluteste in aer... La un moment neprecizat se produce: Tricot se repede asupra stiloului, da cu labutele peste penita si sare arcuit in sus, de bucurie. Coala se mazgaleste, se sifoneaza, ce mai, e compromisa. De necaz ii pictez un zbenghi de cerneala pe botic. Ca orice jivina care nu-si vede lungul nasului, se supara si se retrage in fotoliu, unde-si spala fata, de mama focului, cu labutele.
Eu o iau de la capat cu scrisul, pe o coala curata. Deodata, ma trezesc cu un nou zdup chiar pe teancul de foi albe. In fata ochilor mei incep sa se desfasoare "teribile" scene de razboi: Tricot se ingroapa in hartii, le ravaseste, le ghemotoceste in labe, le sfasie cu ghearele si coltii. (Cum sa faci un motan sa inteleaga pretul astronomic al unei coli de hartie?) In disperare de cauza, salvez stocul neatins inca. Ramas fara munitie, ataca piratereste bratul meu care indraznise sa-i tina piept. Stiloul zboara scapat de sub control, Dumnezeu stie unde, ma chircesc cand il aud zdrobindu-se de parchet.
Dintr-un motiv stiut numai de el, Tricot isi schimba pe neasteptate planul de lupta si face un salt acrobatic inspre celalalt colt al biroului. Mileul s-a strans tot sub plonjonul lui, iar el se zbate neputincios, cazut prizonier in lasetele de bumbac.
