Sa coborim un pic mai aproape de sensul, mirosul si aplicatia ultimelor decizii ale primului-ministru. Aminarea alegerilor europene a fost, initial, deplinsa de Tariceanu, cu tonul jucatorului de bridge exasperat de invitatii care o tin intr-un lapte gros, in mijlocul salonului.

Numai ca Omar Shariff s-a schimbat repede si a devenit, deodata, presedinte de onoare al Federatiei Romane de Lapte Gros.

Dintotdeauna, umorul ne-a reusit doar spre a ne opri de la intelegerea neta a catastrofelor. Gluma, amic devotat si inselator, e cel mai scurt drum spre pacea cu aberatia consimtita.

Astfel, cea mai circulata caricatura politica a momentului face, oarecum amical, din primul-ministru un personaj simpatic prin ezitare, un campion fragil al nesigurantei si, prin asta, un personaj acceptabil intr-o lume dominata de temeri si nehotarire.

Trecut prin laboratorul gures al bascaliei populare, Tariceanu a devenit, rind pe rind: Razgindeanu, Moliceanu, Slabiceanu si ce se va mai gasi de crestat in coaja selecta a bine costumatului nostru euro-prim-ministru. Efortul nu merita. E contraproductiv, pina la limita iluziei.

Caci poreclele gelatinoase care stabilesc portretul folcloric al primului-ministru au un defect: sint teribil de inexacte, oarbe la realitatea politica si foarte bune conducatoare de confuzie. Calin Popescu Tariceanu nu e ceea ce pare. E ceea ce face. Iar faptele spun ca primul-ministru e perfect coerent, ambitios pina la cruzime si, inainte de orice, altcineva.

Cu totul si cu totul altcineva decit scrie in acte. Calin Popescu Tariceanu e, pur si simplu, numele celui mai nou robot executiv PSD. Cine isi inchipuia ca Tariceanu e un fel de liberal retractil sau un reformist cu geometrie variabila are acum la dispozitie palmaresul unui prim-ministru ingropat pina la ultimul surub in proiectele turmei a