Omul când e sănătos, nici nu prea se gândeşte la partea întunecată a vieţii. Timpul trece aproape într-o veselie, chiar şi cu micile griji zilnice, inevitabile traiului într- un oraş, din ce în ce mai aglomerat şi poluat. Dar necazurile sunt pe oameni, nu pe dealuri, spune o vorbă din popor. Şi necazul nu vine niciodată singur. Primul gând ce-ţi vine în caz de boală, e să mergi la doctor. Şi te înarmezi cu răbdare, că altfel nu se poate. Stai la uşa medicului de familie, aştepţi, aştepţi…dacă ai noroc nu te mai trezeşti cu încă o răceală, colac peste pupăză, sporind necazurile tale. Treci prin toate etapele de trimiteri, controale, analize de tot felul şi dacă mai ai zile de trăit, ajungi la internare într -un spital. Aici începe adevăratul calvar. Dacă nu ai cunoştinţe…asta e! Nu ai. Şi stai cu “turma” privind cu invidie cum cei “aleşi” trec prin faţa ta şi rezolvă toate problemele cu facilităţile acordate doar celor puţini. Stai ore în şir şi nu-ţi vine să crezi că încă nu ţi-ai auzit numele. Te cuprinde un fel de tremur nervos, ca în clasa întâi când ţi- e frică să nu te întrebe tabla înmulţirii. Şi colegul e strigat. El intră, tu rămâi. Îţi piere cheful să te mai internezi. Poate trece şi fără doctor. Sau dacă nu, măcar nu te îmbolnăveşti şi de nervi. Buzunarele celor cu halate albe sunt tot voluminoase, strategic aşezate, ca să ai unde pune mica atenţie, după ce îţi dai seama că refuzul politicos, nu trebuie luat în seamă. În cele din urmă, ajungi în salonul mult visat şi ai impresia că ai nimerit la “abator” …din cauza gemetelor din salon îţi vine să laşi totul baltă şi să-ţi cedezi locul abia cucerit altuia, mai puţin sensibil. Şi cu toate astea rămâi şi speri că mâine va fi mai bine.
Erika MĂRGINEAN
Omul când e sănătos, nici nu prea se gândeşte la partea întunecată a vieţii. Timpul trece aproape într-o veselie, chiar şi cu micile griji zilnice,
