Saptamana trecuta, piata a trecut printr-o perioada de consolidare, ca urmare a scaderilor inregistrate de bursele externe in saptamana precedenta si in prima sedinta a saptamanii trecute. Incepand de marti, majoritatea pietelor externe s-au bucurat de o usoara revenire, iar sesiunea de tranzactionare de vineri s-a incheiat cu usoare aprecieri ale indicilor pe majoritatea pietelor. Valoarea tranzactiilor realizate pe piata de capital din Bucuresti a fost in scadere fata de perioada anterioara si a ajuns la 304,4 milioane lei, cu 18% mai putin. "Ne asteptam pentru perioada urmatoare la aprecieri moderate ale indicilor Bursei, in conditiile in care si pietele externe ar reflecta temeri mai reduse in ce priveste economia SUA. Este inca prematur de stabilit daca aceasta criza, pe care Bursa de Valori a traversat-o, s-a sfarsit, insa fundamentele economice ale catorva dintre companiile listate ne indreptatesc oricum sa asteptam randamente anuale bune din investitiile in astfel de actiuni", precizeaza, in analiza saptamanala, Andrei Anghel, analist Confident Invest.
BET-FI - in scadere cu 10% fata de decembrie
Scaderile de peste 5% inregistrate in sedinta de luni la nivelul indicilor au speriat investitorii, iar in sedintele urmatoare au stat in asteptarea formarii unui trend clar. Indicii BET si BET-C au reusit sa depaseasca valorile de acum o saptamana cu 1,27%, respectiv 0,69%, in timp ce segmentul SIF a inchis pe scadere cu 1,76%. Pierderea indicelui fata de finalul lui 2006 este de 10%.
Instructiunea CNVM care limiteaza drepturile de vot ale celor care detin peste 1% concertat nu a reusit sa provoace o cadere a SIF in ultima sedinta a saptamanii, decat in deschidere.
La nivelul intregii saptamani, segmentul SIF s-a remarcat in principal prin nivelul lichiditatii, mai ales in cazul titlurilor SIF Oltenia, care au acumulat un rulaj