Peste 30 de spitale publice din ţară vor continua să fie conduse de manageri interimari pentru că după concursul organizat de ministerul Sănătăţii în perioada 4-10 martie, la 25 de spitale nu s-au înscris candidaţi, iar pentru alte şapte, candidaţii nu au luat nota minimă, necesară pentru validare. Reamintim că la încheierea perioadei de înscriere la concurs-24 februarie, pentru 25 de spitale nu au existat candidaturi. Mai exact, nu au fost candidaţi pentru câte un spital din judeţele Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Mureş, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Spitalul Clinic de Dermatovenerologie "Prof. dr. Scarlat Loghin din Bucureşti, câte două spitale din judeţele Mehedinţi, Sibiu, Suceava şi patru spitale din Neamţ. Potrivit ministrului Eugen Nicolăescu, pentru posturile care nu au fost ocupate în urma concursului care a avut loc în perioada 4 – 10 martie 2007, urmează să fie organizate, din trei în trei luni, alte concursuri. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor face până pe 31 martie o evaluare a tuturor managerilor numiţi în decembrie, urmând să încheie cu aceştia acte adiţionale şi, în funcţie de performanţele pe care le-au demonstrat să li se facă corecţii de indicatori de performanţă. (NewsIn)
Peste 30 de spitale publice din ţară vor continua să fie conduse de manageri interimari pentru că după concursul organizat de ministerul Sănătăţii în perioada 4-10 martie, la 25 de spitale nu s-au înscris candidaţi, iar pentru alte şapte, candidaţii nu au luat nota minimă, necesară pentru validare. Reamintim că la încheierea perioadei de înscriere la concurs-24 februarie, pentru 25 de spitale nu au existat candidaturi. Mai exact, nu au fost candidaţi pentru câte un spital din judeţele Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Mureş, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Spitalul Clin