(Foto: Republicanul)
Cadea pe ei
La finele lunii septembrie cladirea din Democratiei 35 a intrat in renovare. Ea apartine, in fapt, Casei Corpului Didactic, institutie care „gazduieste” Inspectoratul Scolar. „Noi aici suntem chiriasi cu numele.
Adica nu platim chirie, intrucat cladirea a fost repartizata de Ministerul Educatiei Casei Corpului Didactic”, explica inspectorul scolar general adjunct, Gheorghe Borovina. Prof. Borovina mai spune, de asemenea, ca imobilul nu a fost renovat de foarte multi ani, el rezistand cu greu celor doua cutremure importante (din 1986 si din 1990).
"Noi (Inspectoratul Scolar - n.r.) ne-am mutat aici, din Palatul Administrativ, din 1994. Nu s-a facut nimic, desi se impuneau niste lucrari”, a completat Borovina. Pentru ca „se impuneau lucrari”, in septembrie 2006 Ministerul a alocat Casei Corpului Didactic 950.000 RON. Data limita a finalizarii lucrarilor era 31 decembrie 2006.
Totul la timp
Potrivit contabilului sef al CCD, Alexandru Soare, lucrarile au fost complexe. „Am inceput cu reabilitarea tamplariei exterioare, care a fost inlocuita cu PVC. Am renovat mai multe birouri ale inspectorilor scolari, dar nu toate. Am refacut pardoseli, am schimbat gresia, unde pe alocuri fusese pusa direct pe pamant. Deci a trebuit turnata sapa.
Am reabilitat biblioteca CCD, pe alocuri am schimbat parchetul, am refacut, in mare parte, lamperia”, precizeaza Alexandru Soare. In concluzie, s-a facut cate putin din toate. Culmea ironiei, potrivit contabilului-sef al CCD, „lucrarile s-au finalizat la timp iar lucrarea a fost receptionata la termen”.
Cine a semnat receptia? „Seful comisiei de receptie, domnul director al Casei Corpului Didactic” (Tudor Patrascu - n.r.). Cand? „La termen”.