Guvernul se reuneste, astazi, incepand cu ora 11,00, intr-o sedinta extraordinara, singurul punct pe ordinea de zi fiind amanarea alegerilor pentru Parlamentul European, anuntata de primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
Seful Executivului a facut acest anunt sambata, principala motivatie a gestului sau fiind faptul ca posibilele referendumuri asupra votului uninominal si a suspendarii presedintelui Romaniei ar pune in umbra dezbaterea europeana.
Sedinta Guvernului are loc imediat dupa scurta intalnire a liderilor Aliantei DA, a carei concluzie a fost ca PNL nu renunta la amanarea alegerilor europarlamentare, in timp ce PD nu intentioneaza sa sprijine aceasta masura.
La sedinta de Guvern si-a anuntat prezenta si presedintele Traian Basescu, prin intermediul unei scrisori pe care i-a transmis-o premierului in cursul dupa-amiezei de duminica. Seful statului a invocat art. 86, 87 si 148 alin. 4 din Constitutia Romaniei. De altfel, Traian Basescu a sustinut permanent ca nu este necesara amanarea alegerilor pentru Parlamentul European. Intentia presedintelui de a participa la sedinta de guvern a starnit insa reactia primului-ministru, care i-a comunicat lui Traian Basescu, tot printr-o scrisoare, ca prezenta sefului statului la sedinta guvernului nu se justifica. Guvernul se reuneste, astazi, incepand cu ora 11,00, intr-o sedinta extraordinara, singurul punct pe ordinea de zi fiind amanarea alegerilor pentru Parlamentul European, anuntata de primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
Seful Executivului a facut acest anunt sambata, principala motivatie a gestului sau fiind faptul ca posibilele referendumuri asupra votului uninominal si a suspendarii presedintelui Romaniei ar pune in umbra dezbaterea europeana.
Sedinta Guvernului are loc imediat dupa scurta intalnire a liderilor Aliantei DA, a carei concluzie a fost c