Producatorul austriac de subansamble auto HTP High Tech Plastics si producatorul german de benzi transportoare Frei Fordertechnik ar putea intra pe piata romaneasca, companiile vizand deschiderea unor fabrici in Parcul Tehnologic si Industrial Timisoara.
"Companiile si-au manifestat interesul pentru doua suprafete de 5.000 de metri patrati, pentru compania germana, respectiv 6.000 de metri patrati pentru firma din Austria. Firmele vor participa la licitatie in luna aprilie pentru atribuirea celor doua parcele, redeventa minima fiind de patru euro pentru un metru patrat", a declarat directorul general al parcului, Nicoleta Tisu.
HTP High Tech Plastics detine unitati de productie in Austria, Germania, Marea Britanie, Slovacia si Statele Unite.
Compania produce elemente componente ale panoului de bord, repere pentru blocuri optice si alte produse injectate din plastic.
Frei Fordertechnik produce benzi transportoare pentru constructii, transportoare verticale, utilaje de dozare a materialelor de constructii, separatoare de materiale si detectoare de metale.
La sfarsitul lunii martie va fi organizata o licitatie pentru atribuirea unei suprafete de cinci hectare, impartita in zece parcele cu o suprafata cuprinsa intre 3.000 si 8.400 de metri patrati. Pentru licitatie au cumparat caietul de sarcini opt firme romanesti care activeaza in productia de tamplarie din PVC, sticlarie si prelucrarea lemnului. In cazul in care pentru un anumit lot se prezinta o singura firma, concesiunea se va face prin negociere directa. Firmele care au inchiriat suprafete de teren in parcul industrial vor avea posibilitatea sa negocieze cumpararea loturilor cu Consiliul Judetean Timis dupa achitarea redeventei pentru o perioada de 13 ani. Parcul Tehnologic si Industrial Timisoara are o suprafata totala de 18 hectare - din care 11,3 hectare sunt destinate concesionari