Recunosc vinovat, văzînd ascensiunea filozofării jurnalistice la noi, m-am încumetat să scriu, în pagina de Popcult din Cotidianul de azi, despre un slogan aproape publicitar cu inflexiuni filozofice, “be yourself”, celebru, cu diverse variaţiuni în societatea de azi.
Am păcătuit prin meditaţie destul de ieftină, dar chiar sinceră, asupra ipocriziei acestui “fii tu însuţi” care, de fapt, este aproape condiţionat de prezenţa unei camere de luat vederi. mi-am luat cîteva înjurături în comentarii, normal, că adică de ce mă dau eu aşa deştept şi de ce îmi permit să nu scriu despre criza ţării, ci despre propria-mi prostie…
Aşa că simt nevoia să justific puţin panseurile. E evident că în toată industria mediatică sindromul eului puternic dominator apare în showbiz, politică, în general la vîrf. Vadim Tudor se pretinde tot timpul el însuşi, în nesfîrşita lui ipocrizie. Gigi Becali face la fel. Pînă şi Geoană s-a apucat să fie el însuşi. Nici lui Vanghelie nu-i mai e ruşine că nu ştie gramatica de clasa a doua.
Ca să nu mai vorbim cît de ele însele sînt tot timpul roboţii divertismentului, starurile tv. Starurile de toate felurile, de la hip hop la rock eşuează în prostie cînd devin prea ei înşişi, adică vorbesc foarte mult despre ei, ceea ce nu e neapărat acelaşi lucru… Big Brother devine boring tocmai atunci cînd concurenţii sînt prea ei înşişi. v-aţi întrebat de ce au succes fotografiile gen paparazzo, deşi sînt aranjate cu “victimele” în proporţie de 90% . De ce au succes emisiunile filmate de amatori şi alea aranjate? pentru că e plin de personaje care par ele însele…
Aşadar filozofia mea ieftină se referea mai ales la o strategie prin care poţi manipula eficient camera de luat vederi. Pricepuţii în marketingul de imagine recomandă o atitudine “diferită” şi coerent surprinzătoare pentru a da impresia de naturaleţe consumatorului.
Aceas
