După 13 ani în care Universitatea Craiova nu a mai obţinut un punct pe terenul rivalilor de moarte de la Dinamo, oltenii antrenaţi de Ştefan Stoica au reuşit duminică să termine la După 13 ani în care Universitatea Craiova nu a mai obţinut un punct pe terenul rivalilor de moarte de la Dinamo, oltenii antrenaţi de Ştefan Stoica au reuşit duminică să termine la egalitate, în faţa liderului. Acesta a fost şi primul meci în care "câinii" au pierdut puncte pe teren propriu în această ediţie a Ligii I. "Sunt supărat pentru că am avut ocazii, dar nu am reuşit să le fructificăm. Totuşi, trebuie să gândim pozitiv pentru că suntem lideri. Craiova e mult schimbată de când Ştefan Stoica a ajuns acolo", a declarat Claudiu Niculescu după meci. "Sunt supărat pentru rezultat, dar jocul m-a încântat", a spus şi Mircea Rednic. La rândul său, olteanul Gabriel Velcovici l-a propus pe portarul Mircea Bornescu la echipa naţională: "Bornescu nu a fost cu nimic mai prejos decât Lobonţ şi cred că ei au păstrat scorul alb. Sper ca domnul Piţurcă să se uite şi la portarul nostru". DINAMO - UNIVERSITATEA CRAIOVA 0-0 Dinamo: Lobonţ - Blay, Moţi, R. Ştefan, Pulhac - Ad. Cristea, Mărgăritescu (Ropotan, "58), C. Munteanu, Fernandes (Lemnaru, "81) - Niculescu, Dănciulescu (Mendy, "46). Antrenor: Mircea Rednic. Universitatea Craiova: Bornescu - Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose - Dina (Gărgălie, "90), Săceanu, Fl. Costea (Pârvu, "69), Velcovici - Wobay, Njock. Antrenor: Ştefan Stoica. Arbitri: Sorin Corpodean - Ionel Popa, Gheorghe Negoiţă
Stadion: Dinamo
Spectatori: 9.000