Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacient mort înaintea operaţiei

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 martie 2007 · ·

Directoarea spitalului muncipal Sighişoara, dr. Aurelia Maşca, a confirmat marţi, într-o conferinţă de presă, efectuarea de către Comitetul director al instituţiei a unei anchete interne în cazul morţii unui bărbat în vârstă de 82 de ani din Dumbrăveni ( nu din satul Criş, aşa cum eronat am fost informaţi iniţial). Bătrânul, bolnav de inimă, a murit pe 9 martie la spitalul muncipal Sighişoara pe masa de operaţie, după ce a fost anesteziat. Ori, în opinia medicilor, anestezia nu este recomandată pentru pacienţii cu afecţiuni cardiace. Directoarea Aurelia Maşca a precizat că în data de 10 martie s-a efectuat necropsia cadravrului de către Institutul de Medicină Legală şi s-au prelevat probe din organe urmând ca rezultatul final să fie cunoscut peste circa 30 de zile. "Bărbatul se afla la al doilea episod de internare în chirurgie Primul "episod" l-a avut în secţia medicală între 22 februarie şi 2 martie, când a plecat din proprie iniţiativă.Sigur că şi spitalul şi-a demarat propria anchetă după ce am aflat c-a decedat în data de 9 pe masa de operaţie şi am stat de vorbă în acest sens, luni, cu chirurgii secţiei noastre, respectiv cu medicul operator, cu anestezistul şi cu şeful secţiei iar marţi cu echipa medicală. Ca să revin la a doua internare bărbatul a fost în secţia chirurgie din 4 martie, cu o stare destul de gravă, până pe 9 martie data decesului, când echipa operatorie a decis intervenţia chirurgicală.

A fost internat cu diagnosticul de stenoză de epilor, confirmat de examenul anatomo patologic. "a precizat directoarea spitalului municipal. Potrivit acesteia cazul cade şi sub incidenţa Procuraturii care îl poate deferi Colegiului Medicilor, specialiştii chirurgi şi anestezişti ai Colegiului fiind cei care pot da răspunsul final la întrebarea: moarte naturală sau culpă medicală, în acest caz.

Moarte naturală sau culpă medicală? Este întrebarea c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT,referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spune SRI

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 4 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 2 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Tensiuni în Marea Baltică: Focuri de avertisment trase de o navă rusească asupra unui elicopter german

Ziare.com acum o ora
Un nou incident în Marea Baltică a stârnit îngrijorări cu privire la o posibilă escaladare a conflictului între Rusia și NATO. O navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment asupra unui elicopter german, care efectua patrulări de suprave

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°