Absenteismul parlamentarilor a dus miercuri la respingerea, in plenul Senatului, a amendamentelor care simplificau procedura de demitere prin referendum a presedintelui. Modificarile aduse marti de senatorii jurisit nu au intrunit numarul necesar de voturi, 69, din cauza ca o buna parte din reprezentantii PSD, PRM si PC au absentat de la sedinta.
Varianta aprobata marti de comisia juridica a Senatului prevede ca presedintele, indiferent de numarul de tururi in care a fost ales, poate fi demis daca jumatat plus unu din voturile exprimate in cadrul unui referendum valid se exprima in acest sens.
Senatorii PD si PLD au fost singurii care s-au exprimat impotriva unuia dintre amendamentele votate marti in cadrul Comisiei juridice si propuse de pesedistul Serban Nicolae.
"Daca acest amendament ar fi fost votat s-ar fi ajuns la situatia in care un presedinte ales cu o larga majoritate, uneori chiar din primul tur de scrutin, poate fi demis cu acordul unui numar mult mai mic de cetateni", a explicat senatorul PD, Dorel Jurcan
Votul pe raport de lege intocmit in cursul acestei saptamani datorita lipsei de corum nu a intrunit numarul de voturi necesar aprobarii unei legi organice, 69, ci numai 42 „pentru”, o abtinere si 29 de voturi „impotriva”.
Presedintele de sedinta, Doru Taracila, a considerat astfel ca modificarile au fost respinse si a anuntat ca proiectul va fi trimis in aceeasi zi la Camera Deputatilor, care este forul decizional in acest caz.

Varianta