Casa Regală a elaborat un document, intitulat "România, viziune pe 30 de ani" o strategie de dezvoltare durabilă a României. În următorii 10 ani, după integrare în Uniunea Europeană, România poate deveni o a doua Spanie ca performanţă în utilizarea fondurilor europene-susţin autorii documentului. Regele Mihai a mandatat principesa Margareta şi prinţul Radu ca să ducă la împlinire acest program.
Programul nu este unul politic, ci de dezvoltare. România s-a întors pe drumul început de Carol I. primul om de stat european din ţara noastră. El a modernizat armata, a profesionalizat politica, a instituţionalizat academia, educaţia, a dezvoltat administraţia publică. A pus bazele moderne ale căii ferate, ale Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care a fost al treilea din lume după Germania şi Marea Britanie. Revenită pe acest drum, reprezentanţii Casei Regale consideră România pregătită pentru a merge mai departe. Prinţul Radu are acum 46 de ani, deci peste 30 de ani, dacă nu se întâmplă vreun accident, boală incurabilă, el va avea doar 76 de ani, deci va putea urmări realizarea acestui proiect. În părerea sa, occidentul prea se ocupă de politic şi lumea, viaţa nu înseamnă doar politică. Toate ziarele din lume scriu 80 la sută politică şi doar 20 la sută fotbal, deşi oamenii vor şi altceva. Lumea are nevoie şi de altfel de lideri, decât liderii politici. De aceea el apreciază reporterul de la "New York Times" (cel mai influent ziar al lumii), care a venit să ia interviu de la Regele Mihai, deşi de peste 60 de ani, regele nu mai are putere politică, dar este un lider. Un altfel de lider.
Coroana regală chiar şi fără puterea politică "reprezintă un garant al mândriei, al continuităţii, al identităţii, al tradiţiilor, al valorilor. Reprezintă spirit de răspundere, loialitate, generozitate, puterea exemplului personal, rolul de model. Ele sunt nişte valor